Reprezentanții opoziției s-au dedulcit la bucatele oferite la chermeza „privată” organizată cu bani publici de fundația Consiliului Local Galați

Distribuie articolul

La marea chermeză centenară organizată la Galați au participat și câțiva membri ai opoziției. Într-o fotografie făcută de o persoană binevoitoare apar doi lideri ai liberalilor gălățeni, președintele organizației municipale, Ștefan Baltă, și deputatul V.P.Dobre. Oamenii au fost invitați, au participat, dar a doua zi nu au protestat, după ce au aflat despre talentele organizatorice ale băieților de la fundația Andreiana Juventus.

Este evident de ce au fost trași în poză liberalii. Se lucrează pe sistemul „și ăștia au mâncat, au știut și le-a plăcut”. Să le fie de bine și nu-i arătăm cu degetul pentru că au participat la un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri. Totuși, este ciudat că până în prezent nici unul dintre participanți (politicieni de la putere și opoziție, alți invitați) nu a încercat să explice că nu a știut la ce masă s-a băgat. Cu atât mai mult, pentru reprezentanții opoziției era o ocazie perfectă pentru a le da pesediștilor încă  o scatoalcă electorală plină de sosuri scumpe și chifle franțuzești.

Bineînțeles, nici pe organizatori nu-i arătăm cu degetul pentru că au făcut un eveniment cu intrarea pe bază de invitație. Este treaba lor și nici nici nu poți chema tot orașul la un bal. Totuși, este de porc să ții departe de ochii contribuabililor porțiile cumpărate cu bani de la Ministerul Culturii despre care se spune că au costat cât bucatele oferite la un restaurant de fițe din mijlocul Parisului. Cel mai simplu era să trimită organizatorii un comunicat de presă și subiectul era închis. Model există chiar la Primărie care, periodic, ne informează cu privire la conținutul ajutoarelor alimentare acordate asistaților Cantinei de Ajutor Social la Crăciun, Paște și Anul Nou. „Pachetele vor avea urmatorul continut: 1.  Pulpa porc, carnati proaspeti, preparate, ulei, pate ficat, branza topita, mazare, spaghete, gogosari  in otet, rosii in bulion, pasta de tomate, paine. 2. Pachetel cu dulciuri: ciocolata, baton ciocolata, napolitana, suc, portocale.”(sursa Primăria Galați)

Așadar, se poate. Doar la căței!

Distribuie articolul

You May Also Like