Recorduri la Brăila: cea mai scumpă bere din lume și cea mai usturătoare pedeapsă pentru o ceartă cu soția

Distribuie articolul

5.000 de lei costă cea mai scumpă bere din lume și se găsește la Brăila. Este valoarea amenzii primite de trei tineri care consumau bere pe o stradă din oraș. Un alt brăilean a fost amendat cu 8.500 de lei deoarece a vrut să se certe cu soția și a plecat din carantină. Brăilenii au fost sancționați de jandarmi.

Jandarmii brăileni spun că tinerii au avut cea mai scumpă ieșire la o bere. Au de plătit 5.000 de lei deoarece au consumat alcool pe domeniul public și au făcut scandal. Incidentul a avut în noaptea de duminică spre luni

„Un echipaj de jandarmerie a fost sesizat de către un cetățean, luni, în jurul orei 03:45, cu privire la mai multe persoane care consumă alcool și deranjează liniștea locuitorilor din cartierul Călărași IV. Ajunși la locul indicat, jandarmii au identificat trei tineri, cu vârste cuprinse între 24 și 30 de ani, ce consumau alcool pe stradă, tulburau liniștea locuitorilor și, în plus, adresau injurii puținelor persoane care se aflau în trecere prin zonă la ora respectivă.

Pentru faptele lor, au fost sancționați contravențional cu amenzi în cuantum de 5.000 lei”, au anunțat jandarmii brăileni.

Un alt brăilean a primit o amendă usturătoare deoarece a provocat scandal și nu a respectat carantina. El și-a alungat soția de acasă și apoi a urmărit-o pe stradă deși trebuia să rămână în carantină.

„Brăileanul a fost dat de gol printr-un apel la 112, prin care era anunțat scandalul la o adresă de la periferia cartierului Chercea din municipiul Brăila. Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat la locul indicat, unde l-a depistat pe bărbatul scandalagiu ce continua să-și jignească soția, dar și pe proprietara imobilului ce o „găzduise” pe femeia fără apărare. În momentul verificării, jandarmii au constatat că brăileanul figura în izolare la domiciliu la o altă adresă din municipiu”, au explicat jandarmii.

Bărbatul a fost amendat cu 8.500 lei pentru „nerespectarea măsurii carantinării” și pentru scandal.


Distribuie articolul

You May Also Like