Record de plăți on-line la Galați

Distribuie articolul

Municipiul Galați ocupă locul 6 pe țară, în topul plătitorilor on-line de taxe și impozite locale, fiind întrecut doar de 5 dintre cele 6 sectoare ale Bucureștiului. De la începutul anului și până în prezent, peste 11.000 de contribuabili au ales să își achite obligațiile fiscale față de bugetul local prin intermediul portalului ghișeul.ro.

Numărul plătitorilor on-line de taxe și impozite locale din Galați este semnificativ mai mare decât cel al contribuabililor din orașe mai mari și mai dezvoltate, cum ar fi Cluj (4.300) Timișoara (6.700), Constanța (528), Iași (6.400), Craiova (4.100) sau Ploiești (6.300). Galațiul lasă în urmă la acest capitol și sectorul 5 al Capitalei, care numără numai 9.300 de plătitori on-line de taxe și impozite locale.

De menționat este faptul că numărul gălățenilor care și-au plătit on-line, până acum, taxele și impozitele locale este de cel puțin 3 ori mai mare decât al celor care alegeau această metodă de a-și achita obligațiile fiscale în anii trecuți, pe un an întreg. Spre exemplu, în 2015, numărul gălățenilor care au plătit on-line s-a ridicat la aproape 3.000 tot anul, iar în 2014, abia a ajuns la 2.000.

Distribuie articolul

You May Also Like