Astăzi, taximetriștii au format o coloană de aproape un kilometru pe Faleza Superioară, protestând față de decizia patronatului de a reveni la dijma lunară de dinaintea Stării de Urgență.
Fără a scanda ceva, fără un anunț în media pre-manifestare, taximetriștii s-au rezumat în a-și alinia mașinile între Biserica Precista și Parcul Viva.
Dacă pe durata Stării de Urgență patronatul a perceput 3,50 lei pentru fiecare comandă, odată cu intrarea în Starea de Alertă s-a revenit la taxa de dispecerat care este în cuantum de 350 lei pe lună. Și pe Pământ, ar spune unii!
În contextul în care numărul comenzilor a scăzut dramatic în aceste luni, pentru achitarea acestor sume taximetriștii vor fi nevoiți să vină cu bani de-acasă.
Rămâne de văzut care va fi reacția patronatului.

