„Prutul unește, nu desparte!”

Distribuie articolul

Așa se numește evenimentul care va începe pe 8 iunie și care constă într-o cursă de viteză și anduranță pe Prut, la care va participa gălățeanul Valerică Rimbu. Potrivit organizatorilor, cursa va începe în punctul unde Prutul intră în țară și se va termina la Galați.

„Aventura va începe din punctul unde Prutul intră în țară și devine granița României cu Ucraina, pe raza comunei Suharau, în dimineața zilei de vineri, 8 iunie 2018 și se va încheia dupa aproximativ 750 de km, la Galați. Caiacistul își propune să străbată minimum 100 de km pe apă, în fiecare zi și să ajungă la Galați în aproximativ 7 zile. Pe toată durata călătoriei, echipa va fi completată de Marian Dumitru, care va asigura asistența de pe mal”, se arată în comunicatul de presă al organizatorului.

Cursa de pe Prut este dedicată Centenarului Marii Uniri și își propune să aducă în atenția publicului potențialul nevalorificat al Prutului. Valerică Rambu a devenit cunoscut în urmă cu un an, când a parcurs în caiac toată Dunărea, de la izvoare, până la ieșirea în Marea Neagră, o mare parte, alături de înotătorul Avram Iancu. Organizatorii mai anunță că informații la cald, fotografii și filmulețe din această călătorie se vor găsi pe pagina de Facebook dedicată evenimentului: #Cu Caiacul Pe Prut.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns