Protest la Transurb. Autobuzele și tramvaiele nu au ieșit pe traseele din Galați


Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele nu au ieșit luni dimineața pe traseele din orașul Galați.

Angajații Transurb au organizat un nou protest fiind nemulțumiți că nu au primit creșterea salarială promisă pe 5 noiembrie. Conducerea societății Transurb susține că legea nu-i permite să majoreze saalriile cu suma cerută de sindicaliști.


Transportul public din orașul Galați a dispărut!. Luni dimineață nu au fost autobuze, troleibuze și tramvaie pe trasee. Gălățenii nu au știut și foarte mulți au așteptat, fără folos, zeci de minute în stații. Prin oraș nu au circulat decât autobuzele școlare și cursele convenție.


Angajații care au participat la protestul spontan solicită indexarea salariilor cu rata inflației și plata la timp a orelor suplimentare.


„Solicităm indexarea salariilor cu rata inflației. Data trecută am ajuns teoretic la o înțelegere, s-a semnat un protocol, acceptat de ambele părți, care spunea că orele suplimentare se vor plăti la toate categoriile de salariați și evident indexarea salariilor cu rata inflației, adică 155 de lei. Domnul director s-a răzgândit și spune că nu semnează decât dacă acceptăm 92 de lei. Noi solicităm doar ceea ce este în Contractul Colectv de Muncă”, a declarat George Preda, liderul sindicaliștilor Transurb.


Negocierile se puoartă la sediul societății. Participă și reprezentanții Primăriei, iar directorul Transurb le-a explicat angajaților că legea nu îi permite să ofere creșterea salarială solicitată de protestatari.


„La protestul din 5 noiembrie am acceptat acea indexarea cu indicele de inflație, știind că legea bugetului de stat nu îmi dă voie, dar fiind ultimele două luni din an, am zis să fie un ajutor pentru anul viitor. Ei nu au înțeles. Mi s-a adus la cunoștință de către serviciul resurse umane care este modul de calcul corect. După calculul nostru suma brută de care vor beneficia salariații este de 156 de lei, dar 92 de lei se aplică la salariul de bază, trecând prin sporuri, ajunge la 156 de lei. Sindicatul nu dorește altfel. Este o problemă legată de interpretare, dar când există două păreri, cel care răspunde este reprezentantul legal, adică directorul”, a explicat Dorian Dumitru, directorul societății Transurb.


Directorul Transurb mai susține că șoferii nu au niciun motiv să particie la protest, deoarece în luna februarie s-au făcut „creșteri salariale în sumă brută de 450 de lei de fiecare șofer de autobuz”.

Foto: monitoruldeGalati

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns