Promovarea ideologiei naziste și a mesajelor de incitare la ură pe rețelele de socializare, se lasă cu cătușe!

Miercuri, 9 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 35 de ani, din Independența, cercetat într-un dosar penal privind incitarea la violență, ură sau discriminare, distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic de materiale rasiste și xenofobe, promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și crime de război, utilizarea în public a simbolurilor fasciste, aprobarea în mod evident, prin orice mijloace, în public a Holocaustului, ori a efectelor acestuia, prin intermediul unui sistem informatic.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Galați.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 19 – 20 iunie 2025, acesta ar fi utilizat un cont de pe o platformă de socializare pentru a publica mesaje, comentarii, imagini și reprezentări grafice prin care ar fi fost exprimate idei de anihilare, inferiorizare și dezumanizare a unor persoane sau categorii de persoane, pe criterii de naționalitate, etnie ori religie.

De asemenea, ar fi publicat o reprezentare grafică a unei explozii nucleare, însoțită de mesajul „NUKE THEM ALL” și de referiri la mai multe state și populații, precum și materiale prin care ar fi promovat idei fasciste și rasiste, ar fi elogiat regimul nazist și ar fi transmis mesaje antisemite.

Totodată, acesta ar fi pus la dispoziția publicului o fotografie în care apare efectuând salutul nazist și ar fi publicat mesaje prin care ar fi aprobat efectele Holocaustului și și-ar fi exprimat regretul că exterminarea evreilor nu a fost completă.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acesta, cercetările fiind continuate sub coordonarea unității de parchet competente.

Ulterior, s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile!

 

Ai putea fi interesat și de: