Comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Galaţi fac verificări la Piața Centrală din Galați. Controalele au început miercuri și deja au fost descoperite numeroase nereguli.
Controalele au vizat zonele în care se comercializează pește și carne. Neregulile sunt numeroase, iar rezultatele vor fi centralizate la finalul acțiunii. Oricum, comisarii au confirmat faptul că la Piața Centrală au descoperit produse expirate sau ținute în condiții improprii, dar și spații și echipamente murdare.
Măsurile vor fi anunțate la finalul controalelor. Sancțiunile pot consta în amenzi sau în suspendarea activității unor puncte de lucru.








Marți, bucătăria unui hotel de pe faleza Dunării din Galați a fost închisă, iar administratorul unității a fost amendat cu 30.000 lei, în urma unei razii a comisarilor de la Protecția Consumatorilor. În interior, comisarii au găsit zeci de kilograme de alimente și produse mucegăite, expirate sau ținute în condiții improprii, frigidere vechi și ruginite, aparatură neigienizată și multă mizerie.

