Acum două zile, în jurul orei 16,20, polițiștii de la Secția 2 au oprit un bărbat care conducea o mașină într-un mod incorect pe strada Regiment 11 Siret.
Șoferul de 28 de ani este originar din Tulcea și a se comporta total nefiresc, de aceea a fost testat atât pentru consumul de băuturi alcoolice, cât și pentru cel de substanțe interzise. Rezultatul a fost negativ la alcool, iar cel pentru droguri a fost pozitiv. În urma rezultatelor, autoturismul a fost verificat și s-a efectuat și un control corporal.
Polițiștii au găsit două pliculețe transparente ce conțineau două substanțe diferite, una vegetală și una sub forma unei pulbere de culoare albă, respectiv și un rest de țigară ce avea conținutul vegetal, toate fiind confiscate.
Prin urmare, a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă.