Prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, s-a întâlnit ieri cu protestatarii de la Liberty Galați pentru a discuta problemele și nemulțumirile acestora.
Aceasta le-a prezentat participanților demersurile care au fost realizate până în prezent pentru susținerea angajaților, pentru identificarea unor soluții viabile și care sunt pașii întreprinși la nivel guvernamental și instituțional, precum și măsurile aflate în curs de analiză, menite să protejeze drepturile lucrătorilor și să asigure continuitatea activității economice pe platforma siderurgică.
„Am transmis, încă de săptămâna trecută, adrese către Guvernul României și către Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la S.C. Liberty Galați – S.A. și la S.C. Liberty Tubular Products Galați – S.A., pentru a sublinia importanța combinatului și pentru a solicita identificarea, în cel mai scurt timp posibil, a unor soluții viabile și sustenabile care să permită reluarea activității și stabilizarea situației economice și sociale.
Acest demers este susținut atât de Consiliul Județean, cât și de Primăria Municipiului Galați. Sper că vom primi cât mai urgent o soluție, astfel încât să salvăm atât locurile de muncă, cât și industria siderurgică, care reprezintă un pilon al economiei locale și regionale. Lipsa predictibilității și întârzierile în adoptarea unor soluții clare generează, pe bună dreptate, tensiune socială și nesiguranță”, a declarat Andreea-Anamaria Naggar, prefectul județului Galați.
Aceasta a reafirmat angajamentul instituției pe care o conduce de a urmări îndeaproape evoluția situației și de a rămâne un partener activ în găsirea soluțiilor, încurajând totodată menținerea unui climat pașnic și dialog constructiv între toate părțile implicate.

