Bătrână găsită decedată după ce s-a intoxicat cu fum!

O femeie în vârstă de 84 de ani a fost găsită decedată, în această dimineață, în locuința sa din Valea Mărului.

Primele indicii arată că decesul ar fi survenit, cel mai probabil, în urma unei intoxicații cu fum.

Bătrâna se încălzea cu o aerotermă, iar cablul aparatului ar fi fost defect, ceea ce a condus la un scurtcircuit, urmat de un incendiu mocnit, fără flacără deschisă, dar cu degajare de fum. 

La fața locului au intervenit echipaje de poliție și pompieri, care au demarat verificările.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost preluat pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei morții.

 

Ai putea fi interesat și de: