Se pare că edilii au mai făcut o boroboață. Au dat în concesiune portul de ambarcațiuni ușoare unei firme de apartament. Dar ce spunem noi apartament, nici măcar garsonieră nu este. Din ce ne-a șoptit nouă Internetul, firma avea în 2015 o cifră de afaceri cât trei salarii minime pe economie (circa 4.000 de lei), un profit cât cumpărăturile pe fugă la un minimarket de cartier (106 lei), datorii ca o rată de bancă (389 lei) și zero angajați. Sediul firmei este pe strada Feroviarilor, în Micro 13B, undeva pe la parterul unui bloc sau între garaje. Ei bine, mândrețea asta de companie a concesionat portul de ambarcațiuni ușoare, adică bărci, yachturi și alte OZN uri plutitoare.
Fractura de logică pare minciună pe lângă realitățile gălățene. Avem o firmă invizibilă care preia un contract frumos pentru realizarea unui port de ambarcațiuni și a unor spații de petrecere a timpului liber în condițiile în care puțin mai la vale există un alt port de ambarcațiuni lăsat de izbeliște (portul de tip punte nășit de madame Udrea a costat câteva milioane de euro). Iar dacă nu ne credeți vă lăsăm să înjurați plecând cu materialul clientului sub nas.
„Astăzi (n.r. 14 iulie) a avut loc licitația pentru darea în concesiune a zonei unde urmează să fie pus în practică proiectul de dezvoltarea a unui port de ambarcațiuni. Câștigătorul licitației, S.C. Marina Danubius S.R.L., propune un proiect amplu de modernizare cu spații de petrecere a timpului liber dar și un golf de ambarcațiuni demn de un oraș port la Dunăre. Terenul care a fost concesionat se află în zona Uzinei de apă 1 cu acces către Plaja Dunărea, în dreapta zonei trecere bac. Societatea are la dispoziție cinci ani pentru finalizarea investiției iar suma estimată este de aproximativ 1 milion de euro”, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Primăriei Galați.
Ne uităm și ne gîndim. După ce ai dat cu piscina în gard și ai concesionat plaja unor indivizi care nu au fost în stare să producă mai mult de o copaie de plastic, acum dai portul pentru ambarcațiuni de lux unei firme pierdute prin pădurea de garaje din cartierul Aviației. Hmmm… Nici nu știm dacă băieții de la compania cu zero angajați știu să numere până la un milion de euro. Sau știu și nu știm noi că ei știu? Părerea mea.