Polițist judecat pentru luare de mită

Distribuie articolul

Un polițist din Galați, agent la Centrul de Arest al Inspectoratului Județean de Poliție, a fost trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență.

”Ofițerii Direcției Generale Anticorupție au finalizat cercetările, iar Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați a întocmit rechizitoriul. Potrivit informațiilor furnizate de DGA, în urma probatoriului administrat, a rezultat faptul că în perioada iulie-august 2016, inculpatul a solicitat și primit suma de 500 de euro de la o persoană aflată în stare de arest preventiv, cu scopul de a introduce în interiorul centrului de arest preventiv un telefon mobil. De asemenea, în perioada august-septembrie 2017, agentul de poliție a solicitat și primit de la un alt deținut în centrul de arest preventiv, suma de 1.500 euro pentru a introduce în interiorul instituției două telefoane mobile și două cartele SIM” se arată într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție.

După ce deținutul a fost transferat în Penitenciarul Galați, agentul de poliție i-a promis că îl poate ajuta cu introducerea unui telefon în incinta unității de detenție, lăsând să se creadă că are influență pe lângă funcționarii din cadrul instituției. În martie 2018, agentul de poliție a solicitat și primit de la un investigator sub acoperire, suma de 500 de euro, cu scopul de a-și trafica influența pe lângă funcționarii din cadrul Penitenciarului Galați, în vederea introducerii unui telefon mobil și a unei cartele SIM în incinta instituției, ce urmau să ajungă în posesia deținutului.

Distribuie articolul

You May Also Like