Poliția a făcut prăpăd la piața basarabenilor. Administrația piețelor, amendată drastic 

Distribuie articolul

Polițiștii  Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în colaborare cu inspectori din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, sprijiniți de polițiști de ordine publică, au desfăşurat astăzi o acțiune în piața de pe strada Basarabiei și zonele adiacente, aceasta vizând verificarea respectării normelor sanitar-veterinare  în domeniul comercializării cărnii și produselor din carne, pește, precum și alte produse alimentare.

 

”Cu ocazia controlului  au fost constatate nereguli atât în ceea ce privește proveniența mărfurilor comercializate cât și a condițiilor sanitar veterinare în care acestea erau depozitate și expuse spre vânzare”, a precizat IPJ Galați.

 

Au fost ridicate, în vederea confiscării, 67 kg produse lactate, 23 kg pește, 19 kg carne, 32 kg conserve, precum și 36 l băuturi alcoolice.

 

”Polițiștii au aplicat comercianților 20 de sancțiuni contravenționale, sancționând totodată, Administrația Piețelor Agroalimentare Galați cu o amendă în valoare de 12000 lei pentru funcționarea pieței respective fără aprobare sanitar – veterinară”, mai arată reprezentanții Poliției județului Galați..

Distribuie articolul

You May Also Like