Poate iasă din a treia încercare…

Așa un apetit fantastic are primarul municipiului Galați pentru fauna și flora ce ne înconjoară de mai că am putea crede că a greșit partidul.

Pucky al nostru trebuia să fie ecologist cu acte în regulă.

La fiecare provocare a cam pierdut luptele, cu „succesuri”.

În iarnă l-a doborât zăpada. Apoi, a venit rândul bălăriilor, și a copacilor netoaletați la timp ce au făcut pagube la prima furtună mai strașnică.

Cum a dat un țâr de căldură am trecut la zona de faună. Avem arici-pogonici prin Galați cât pentru toată țara. Drăgălași ce-i drept, cumva chiar folositori pe lângă casa omului, dar parcă…”e prea mulți”.

Și-au făcut apariția ca în fiecare an și ploșnițele, prietenele nețărmurite ale lui Pucky. Căpușele sunt și ele acolo la locul lor. Mai dăunăzi, prin centrul municipiului erau coaliții de căpușe, fix acolo unde îi place primarului să… concerteze.

Cu țânțarii e luptă la baionetă. Lumea a început a face scandal că nu poate ieși seara la șosea din cauza lor. Ce-i drept, și Autan-ul s-a cam scumpit, ploi au tot fost iar insectele înțepătoare s-au strâns cohorte lângă gârlă.

S-a dat de vreo două ori până acum cu ceva soluții dar cauza pare a fi pierdută. Deocamdată.

Primăria spune că de mâine, 3 iulie, mai încercăm o dată. Din aer, de la sol, de pe unde s-o apuca.

S-a declarat război total pe unitate împotriva țânțarilor.

A fost festival zilele trecute pe pagina de socializare a primarului pe această temă și probabil, plictisit de ocară dar probabil agasat el însuși de țânțăreala generală, a anunțat contraofensiva generală.

În perioada 3 – 14 iulie 2023 se va derula o nouă etapă de dezinsecţie, prin Serviciul Public Ecosal, după cum urmează:
– în perioada 3 – 6 iulie,  între orele 22.00 – 06.00, se va interveni pe toată suprafaţa municipiului, cu diverse substanţe, cu echipamente tip ULV mare şi tunuri cu ceaţă termică;
– în perioada 4 – 7 iulie, între orele 05.00 – 08.30 se va interveni cu elicopterul pe întreaga suprafaţă a Galațiului şi în vecinătatea zonelor cu luciu de apă;
– în perioada 10 – 11 iulie, între orele 22.00 – 06.00, se va interveni la sol în parcurile şi locurile de joacă, cu echipamente de tip atomizor;
– în perioada 12 – 13 iulie, între orele 22.00 – 06.00, se va interveni în cartierele Barboşi, Fileşti şi Cantemir, precum şi în zona de periferie.

Bun. Doamne-ajută să vă iasă de data asta! Numai să nu diluați substanțele pentru a face economii, să studiați cu atenție „vremea probabilă” pentru a nu munci aiuristic și să-i urmărească oarecine pe cei ce fac treaba asta pentru a nu vă fenta. Și, în principiu, pentru a nu ne fenta!

Ai putea fi interesat și de: