Planul PNL pentru relansarea economică a României. Peste 100 de MILIARDE de euro în investiții și măsuri de sprijin

Distribuie articolul

Un plan economic fără precedent a fost anunțat de liderii PNL. Este vorba despre un plan de relansare economică a României în valoare de peste 100 de miliarde de euro! Proiectul va fi implementat în mai mulți ani, are termene de realizare și propune dezvoltarea României pe un model de creștere economică.

Guvernul Orban a întocmit planul de miliarde de euro. Acesta conține măsuri de sprijin pentru domeniile afectate de criza COVID-19, cum ar fi granturile pentru IMM-uri, digitalizarea, susținerea angajaților și ocuparea forței de muncă.

Totuși, 80% din suma totală vor fi investiți în infrastructura de transport, sănătate, educație și energie. Programul are termene clare de implementare, iar banii vor veni de la bugetul de stat și din fonduri europene.

Proiectul PNL propune trecerea de la un model de dezvoltare a României bazat doar pe consumul populației, la unul nou, de creștere economică. Cei care au întocmit planul vorbesc despre stimularea și dezvoltarea capitalului autohton și a competitivității companiilor românești, investiții în domenii strategice ale infrastructurii publice, transformarea digitală a economiei și a administrației publice, pregătirea economiei pentru noua revoluție tehnologică și tranziția către o economie durabilă.

În domeniul agricol, se vor face investiții substanțiale în irigații și în planurile de combatere a eroziunii solului. 5 miliarde de euro vor fi pentru prevenirea efectelor secetei, iar în paralel vor fi alocați bani pentru finanțarea depozitelor de comercializare a produselor agricole, granturi pentru achiziția de echipamente pentru irigații, granturi de finanțare pentru antreprenoriat rural și fonduri pentru instalarea tinerilor fermieri cu teren agricol concesionat de la stat.

Planul de redresare economică acordă o mare importanță infrastructurii. Peste 400 de kilometri de autostradă și drumuri expres vor fi construiți, dar și căi ferate pe o lungime de 3.000 de kilometri. Investiția este colosală: peste 53 de miliarde de euro!

În plan local, planul PNL alocă 8,2 miliarde euro pentru extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare și de distribuție a gazelor naturale, dar și pentru modernizarea și reabilitarea drumurilor județene și locale.

Elemente din planul economic propus de Guvernul PNL:

✅Granturi de sprijin pentru repornirea întreprinderilor, capital de lucru și investiții – 1,034 miliarde euro
✅Programe de finanțare nerambursabilă pentru creșterea competitivității IMM-urilor 1,13 miliarde euro
✅Granturi pentru inițiative antreprenoriale inovative și digitalizarea companiilor – 330 milioane euro
✅Programe de finanțare pentru investiții noi și pentru relocarea companiilor în România – 1,47 miliarde euro
✅Programe de garantare a creditelor pentru capital de lucru și investiții – 4,88 miliarde euro
✅Programe de garantare pentru asigurarea lichidității companiilor – 1,16 miliarde euro
✅Instrumente de creștere a capitalizării companiilor și de finanțare a investițiilor
✅Măsuri de sprijin pentru angajați și companii pentru reluarea activităților economice
✅Măsuri de protecție socială – 355 milioane euro
✅Infrastructura de transport -53,3 miliarde euro. Rutier: Finalizarea lucrărilor de infrastructură aflate în implementare – 407,3 Km de autostrăzi și drumuri expres; Conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României și cu rețelele de transport pan-europene, prin demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi și drumuri expres; Feroviar: Investiții în cca. 3.000 km de cale ferată
✅Infrastructură energetică -12,48 miliarde euro
✅Infrastructură de sănătate – 5,35 miliarde euro
✅Infrastructură pentru educație – 2,12 miliarde euro
✅Investiții de mediu – alocare 2020 – 688 milioane euro
✅Infrastructură sportivă – 4,3 miliarde euro

Distribuie articolul

You May Also Like