Oțelul vrea astăzi prima victorie din 2024!

Distribuie articolul

 

 

FC Voluntari se află în prezent pe locul 13 în clasamentul general, cu șase victorii, șase remize și nouă înfrângeri. În meciurile disputate pe teren propriu, au obținut trei victorii, două remize și cinci înfrângeri. În ultimul lor meci competițional, au fost învinși de Dinamo București cu scorul de 1-0. Oțelul Galați se află pe locul 11 în clasamentul general, cu cinci victorii, 11 egaluri și cinci înfrângeri. În meciurile din deplasare, au un bilanț impresionant de patru victorii și șase remize, fără nicio înfrângere. Ultimul meci al Oțelului s-a soldat cu o înfrângere pe teren propriu, 0-2 în fața lui FC Botoșani.

În ultimul meci dintre cele două echipe , a fost înregistrat o remiză, scor 2-2, după ce gălățenii au condus cu 2-0.

Acesta a fost de fapt singurul meci disputat între cele două echipe și a avut loc în august 2023.

Comparând situația ofensivă-defensivă a celor două echipe, Voluntari a marcat 26 de goluri (locul 10 în competiție), în timp ce Oțelul a marcat 22 de goluri (locul 14 în competiție).

Pe zona defensivă, Oțelul a primit doar 22 de goluri (și-a împărțit locurile 2 – 4 în competiție, la egalitate cu CFR Cluj și Petrolul Ploiești- ambele cu un meci mai mult disputat), demonstrând o apărare de excepție, în timp ce Voluntari a primit 34 de goluri (locul 13 în competiție).

Partida de astăzi de pe stadionul „Anghel Iordănescu”, programată pentru ora 17 va fi condusa de Istvan Kovacs din Satu Mare la centru, ajutat la cele două tușe de Ovidiu Artene din Vaslui și Ferencz Tunyogi din Zalău.

Rezerva de arbitru este Sorin Vădana din Cluj-Napoca iar în camera VAR se vor afla Cătălin Popa din Pitești și Iuliana Demetrescu din Rm. Vâlcea.

Observator de arbitri a fost delegat Andrei Ioniță din București.

Este cea de-a 22 etapă din sezonul regular, până la departajarea play-off – play-out mai fiind de disputat opt etape (pentru Otelul, Voluntari, FCSB și UTA, câte nouă partide).

Oțelul va începe partida în următoarea formulă: Stoian- Gomes, Cisse, Ghiocel, Zhelev, Bodișteanu, Cisotti, Teles, Zivulic, Maciel, A. Pop.

Rezerve: Ursu, Adăscăliței, Yabre, Lovric, Tănasă, Rusevic, Jardan, Fatai, Cîrjan.

Manager tehnic: Dorinel Munteanu.

 

FC Voluntari: Fernandez- Aliji, Andrei, Armaș, Boboc, Dumiter, Crepulja, Matricardi, Rață, Nemec, Ricardinho.

Rezerve: Vâlceanu, Carnat, Ciobanu, Cocian, Droppa, Florea, Paz, Răduț, Voican.

Antrenor principal: Marin Dună.

Rezultat final FC Voluntari- Oțelul Galați 1-1 (0-1). Au marcat Boboc (min. 80)\ Cisse (min. 11)

 

 


Distribuie articolul

You May Also Like