Etapa a doua din Superligă debutează astăzi, 24 iulie, când de la ora 18,30 este programată întâlnirea dintre UTA și Oțelul Galați.
Un meci important pentru ambele echipe, dar pe care îl vor începe cu moral diferit.
Arădenii vin după un 0-4 la Craiova, partidă în care scorul a luat proporții in ultimele 10 minute, în timp ce gălățenii vin după o victorie la limită, pe teren propriu, 2-1 cu CFR Cluj.
Ultima dispută dintre UTA și Oțelul pe arena Francisc Neuman, din 19 octombrie 2025, s-a încheiat cu victoria clară a gălățenilor, scor 4-0. De atunci au mai fost două dispute, ambele la Galați, un 2-2, în 20 februarie anul acesta, și o victorie gălățeană la limită, 1-0, în 17 aprilie.
După prima etapă, UTA se află pe ultimul loc în timp ce Oțelul împarte pozițiile 4-5 cu Universitatea Cluj.
Partida de astăzi va fi condusă la centru de Sorin Vădana, din Cluj Napoca, ajutat la cele două linii de Mihăiță Necula, din București și Daniel Ilinca, din Craiova.
În Camera VAR se vor afla Radu Petrescu și Cristina Trandafir, ambii din București, iar arbitru de rezervă va fi Constantin Olaru din Râmnicu Vâlcea. Vor superviza această întâlnire observatorii Nicolae Grigorescu, din Timișoara și Romulus Gabor, din Hunedoara.
Acesta a afirmat la conferința de presă de dinaintea deplasării la Arad că, nu a luat în calcul eșecul clar al arădenilor la Craiova și că a pregătit această partidă cu minuțiozitate pentru obținerea unui rezultat pozitiv.
Tot astăzi, de la ora 21,30 este programată și a doua întâlnire a rundei, la Pitești, FC Argeș având ca adversar Petrolul Ploiești.
Scor final: UTA – Oțelul Galați 2-2 (0-2)

