Ordin al ministrului Educației emis în ultima zi din 2024!

Distribuie articolul

Studenţii vor susţine la finalizarea studiilor atât lucrare de licență, cât și examen, începând cu anul universitar 2025-2026, potrivit unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie în Monitorul Oficial.

Din 2016, cele două probe care marcau finalul ciclului de licență și disertație erau la alegerea fiecărei facultăți sau universități.

Acum, universitățile trebuie să își adapteze regulamentele proprii ordinului de ministru care modifică regulile de finalizare a studiilor superioare.

„Instituțiile de învățământ superior acreditate sau autorizate provizoriu elaborează și aplică propriul regulament de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație, în conformitate cu metodologia-cadru aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 3.691/2024, cu modificările și completările ulterioare, începând cu anul universitar 2025-2026”, se arată în ordinul de ministru.

 


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: