Absolvenții de liceu care au promovat Bacalaureatul ar putea avea opțiunea de a-și mări nota la una dintre probe, datorită unui proiect legislativ propus de USR. Proiectul prevede că acești absolvenți pot solicita să fie reexaminați în cadrul unei sesiuni viitoare de Bacalaureat, iar nota obținută va înlocui vechea notă doar dacă este mai mare, fără posibilitatea de a scădea.
Mai exact, proiectul adaugă trei alineate noi la art. 103 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și specifică faptul că reexaminarea poate duce la eliberarea unei diplome actualizate cu noua notă, dacă aceasta este mai mare. Așadar, se introduc următoarele trei alineate:
- „(12) Absolvenții studiilor liceale care au promovat examenul national de bacalaureat și doresc să-şi mărească nota obținută la cel puțin una dintre probe se pot prezenta, la cerere, la a doua examinare în cadrul unei sesiuni de bacalaureat viitoare.
- (13) Rezultatul reexaminării prevăzute la alin. (12) nu poate conduce la scăderea notei obținute anterior. În urma reexaminării pentru mărirea notei, rezultatul se modifică doar dacă nota obţinută este mai mare decât cea anterioară.
- (14) În situația în care rezultatul reexaminării conduce la creșterea notei obținute anterior, absolventului i se eliberează o diplomă de bacalaureat cu nota obținută în cadrul reexaminării”.
Drept argument în favoarea schimbării, inițiatorii spun că „bacalaureatul poate fi susținut o singură dată de absolvenții studiilor liceale, odată ce aceştia l-au promovat. Astfel, parcursul lor profesional este determinat, de multe ori, de cele trei zile de probe din timpul examenului, fiindu-le a priori blocat accesul în anumite instituții de învățământ superior.”
Proiectul trebuie acum să fie adoptat de Parlament și să fie publicat în Monitorul Oficial pentru a deveni lege.