Românii vor putea cumpăra vechime în muncă până în 2026 potrivit unui nou proiect de lege întocmit și depus pentru aprobare, în vederea prelungirii termenului în care viitorii pensionari își pot cumpăra anii de vechime în muncă necesari.
Termenul actual – 1 septembrie 2023 – până la care persoanele interesate pot încheia contract de asigurare socială, a rezultat după prelungirea în Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților a termenului inițial din 2021.
Anul acesta, odată cu mărirea salariului minim brut la 3000 de lei s-a modificat de la 1 ianuarie 2023 și suma pe care trebuie să o plătească cei care vor să-și cumpere vechimea în muncă.
Cota datorată pentru cumpărarea vechimii în muncă de la 638 de lei a crescut la suma de 750 lei.
Astfel pentru un an de vechime în muncă se plătește 9000 de lei. ”Calculul pentru trei ani este foarte simplu. Contribuția de asigurări sociale datorate este de 25%, deci este vorba de 750 de lei pe lună la care se înmulțește cu trei ani, adică 36 de luni, ceea ce înseamnă 27.000 de lei”, după cum a exemplificat Daniel Baciu preşedintele Casei de Pensii, într-un interviu televizat.
Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.
Contribuția de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuției de asigurări sociale, prevăzută la art. 138 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.
Cota datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale este de 25 %. Cota CAS se plătește aplicată la salariul minim brut în vigoare la data semnării contractului de asigurare socială cu casa.
Pentru cumpărarea vechimii în muncă persoanele interesate trebuie să semneze un contract de asigurare socială cu casa de pensii și să plătească contribuția într-o singură tranșă sau în tranșe lunare
Potrivit OUG 163/2020 „persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale”.