Noul pod de la Valea Mărului va fi construit până la finalul anului

Distribuie articolul

Podul de pe DJ 251G va fi construit până la finalul anului. Este vorba despre trecerea peste pârâul Găunoasa care s-a prăbușit în luna martie din cauza alunecărilor de teren. După ce au analizat situația, reprezentanții CJ au decis că podul prăbușit nu mai poate fi reparat și că este nevoie de un pod nou. În regim de urgență au fost întocmite proiectul și documentația necesară și s-au încheiat procedurile de achiziţie publică pentru executarea lucrării.

„Se va construi un pod nou la Valea Mărului peste Valea Găunoasă, pe amplasamentul podului distrus de o alunecare de teren în luna martie a acestui an. Am reuşit în cel mai scurt timp să analizăm situaţia şi să luăm deciziile care se impuneau. Investiţia va fi realizată din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Galaţi. Vor fi realizate şi lucrări în albia cursului de apă pe o distanţă de 100 de metri. În acest moment traficul în zonă se realizează pe o variantă ocolitoare provizorie”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Noul pod va avea o lungime de 16 metri și va costa peste 1.200.000 de lei, bani de la bugetul Consiliului Județean Galați.

„Consiliul Judeţean Galaţi a încheiat procedurile de achiziţie publică pentru executarea lucrării Refacere pod la Valea Mărului peste Valea Găunoasă şi refacere zonă pod. A fost semnat contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor cu Asocierea  S.C. Gendav S.RL  & S.C. Genymar S.R.L, cu o valoare de 1.214.114 lei, fără TVA. Preţul serviciilor de proiectare este de 22.000 lei, iar preţul lucrărilor ce vor fi executate este de 1.192.114 lei….Podul va fi construit pe DJ 251G şi va avea o lungime de 16,5 metri. Perioada de realizare a proiectului este de şapte luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, o lună  pentru activitatea de proiectare şi şase luni pentru execuţia lucrărilor. Perioada de garanţie este de 60 de luni de la recepţia lucrării”, a anunțat Biroul de Presă al CJ Galați.

Podul de pe Drumul Județean 251G, care leagă localitățile Valea Mărului și Măcișeni, s-a prăbușit pe 18 martie. O bucată din obiectivul care face trecerea peste pârâul Găunoasa s-a desprins din cauza unei alunecări de teren. Podul avea probleme din septembrie, 2016, când fusese afectat de infiltrațiile de apă, iar Consiliul Județean aprobase la începutul anului un proiect privind reabilitarea structurii. În prezent, circulația auto se desfășoară pe o rută ocolitoare.

Distribuie articolul

You May Also Like