Nou protest în instanțele gălățene

Distribuie articolul

Magistrații de la Judecătoria și Tribunalul Galați au decis să-și limiteze programul de lucru, pe termen nelimitat, începând de miercuri, 5 februarie. La fel se va întâmpla și în cazul unor compartimente din incinta Palatului de Justiție. Neoficial, și magistrații Curții de Apel vor apela la aceleași măsuri luate de colegii lor.

”Începând cu data de 5.02.2020, programul de lucru la compartimentele Arhivă, Registratură și BIRP se vor desfășura în intervalul 10 – 12.30. De asemenea, ședințele de judecată publice vor începe de la ora 10, grefierul de ședință fiind prezent în sala de judecată începând cu ora 9.45”, se arată într-o adresă transmisă de Adinan Halil, președintele Judecătoriei Galați, către Baroul Galați.

Un anunț similar a fost făcut și de către Tribunalul Galați, magistrații Curții de Apel neoferind încă un răspuns ci doar spunând, neoficial, că vor proceda la fel.

Principala lor nemulțumire este generată de faptul că Guvernul a luat decizia de a diminua nivelul pensiilor speciale, de care magistrații și grefierii beneficiază.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns