Noi dotări la Spitalul de Urgență Galați

Distribuie articolul

Combinatul Siderurgic de la Galați a continuat și în 2018 eforturile de sprijin pentru Spitalul Județean din Galați constând în echipamente menite să adauge valoare actului medical.

“Vom continua și în acest an. Suntem în legătură cu sistemul medical și cu autoritățile locale pentru a defini cele mai bune forme ale acestui suport, în beneficiul pacienților”, a spus Bogdan Grecu, Directorul General al Combinatului.

 

“Acest ajutor multi – anual s-a concentrat pe sectoare-cheie ale spitalului nostru și rezolvă probleme critice cu care ne confruntăm”, a declarat Ec. Alina Dobrea, Managerul General al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” din Galați.

Pentru al șaselea an consecutiv, Combinatul a donat patru monitoare de funcții vitale de ultimă generație către secția de Anestezie și Terapie Intensivă care beneficiază, acum, de 24 asemenea echipamente care pot salva vieți.

Și alte secții (Unitatea de Primire Urgențe, Chirurgie Plastică și Reparatorie, Ortopedie și Neurochirurgie) au primit echipamente medicale: truse de microchirurgie, tărgi, kituri de intervenție rapidă, aparate de purificare a aerului și altele.

 

La finele anului trecut, Combinatul Siderurgic a cumpărat și donat – în regim de urgență – o masa de chirurgie și o instalație de anestezie pentru Maternitatea “Buna Vestire” din Galați.

Distribuie articolul

You May Also Like