Morți și răniți într-un accident produs pe un drum național din județul Brăila. Un microbuz cu pasageri a fost lovit de un tir

Distribuie articolul

O persoană a murit iar alta este în stare foarte gravă după ce un microbuz a fost lovit de un tir pe o șosea din județul Brăila. În plus alte persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brăila.

Victimele se aflau într-un microbuz care face curse regulate în județ iar joi, în jurul orei 8.30, mașina s-a ciocnit de un tir. Accidentul s-a produs pe DN 22 între localitățile Șuțești și Gradiștea. Se pare că tirul a pătruns pe contrasens și a lovit frontal microbuzul care transporta persoane.

„Accidentul s-a produs pe DN 22 între localitățile Șuțești și Gradiștea. Din primele cercetări se pare că un tir a intrat pe contrasens și a intrat într-un microbuz cu pasageri. Au rezultat 6 victime dintre care una a decedat, uneia i se fac manevre de resuscitare și 4 au fost transportate la spital”, a anunțat Laura Dan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

La locul accidentului s-au deplasat ambulanțe de la Serviciul Județean, o autoutilitară SMURD, o echipă de descarcerare și echipaje de Poliție. Traficul auto a fost dat peste cap.

 „Microbuzul face curse regulate între localitățile Brăila și Maraloiu. Tirul cu numere de Constanța era gol dar în microbuzul înmatriculat în Brăila se aflau pasageri. La fața locului intervin ambulanțe, echipaje de descarcerare, polițiști. Traficul este blocat”, a declarat Ștefan Stoian, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauza producerii accidentului.

Distribuie articolul

You May Also Like