Modificări în circulația rutieră în acest week-end

Distribuie articolul

De astăzi, 6 octombrie, începând cu ora 14,00 și până duminică, 8 octombrie la ora 22,00, strada Domnească va fi închisă pe tronsonul cuprins între strada Brăilei și strada Navelor. Sistarea circulației se va produce în urma evenimentului care va avea loc în perioada menționată mai sus, fiind vorba despre “Târgul meșterilor populari”. Reprezentanții Primăriei au declarat faptul că pe durata opririi circulației, vehiculele cu o masă autorizată mai mică de 3,5 tone, se vor putea deplasa pe următoarele sectoare de drum: 1. strada Portului – strada Navelor – strada Egalității – strada Fraternității – strada Domnească; 2. strada Brăilei – strada Traian – bulevardul Marea Unire – strada Portului. Pe lângă aceste modificări, putem să le luăm în considerare și pe cele legate de transportul în comun: traseele de autobuz 10 (Micro 19 – Damen), 24 (Shopping City – Damen) și 34 (Micro 13B – Intfor), de la Potcoava de Aur vor fi deviate pe strada Prelungirea Traian – bulevardul Marea Unire – strada Portului, atât la tur, cât și la retur; la retur vor asigura și stația „Centru”; – autobuzele care deservesc traseul 15 (Piața Centrală – Gara CFR) vor circula deviat pe traseul: Piața Centrală – strada Traian – strada Brăilei – Potcoava de Aur – strada Brăilei – strada Prelungirea Traian – bdul Marea Unire – strada Portului – strada George Enescu – strada Dogăriei – strada Gării – Gara CFR și retur pe strada Gării – strada Dogăriei – strada George Enescu – strada Portului – bulevardul Marea Unire – strada Prelungirea Traian – strada Brăilei – strada Domnească – strada Eroilor – strada Traian – Piața Centrală. În zilele respective, stațiile de la Spicu sunt suspendate.


Distribuie articolul

You May Also Like