Medicina Legală și morga se vor muta în clădire nouă

Distribuie articolul

A fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru construcţia unei clădiri cu trei etaje, destinată serviciului de Prosectură şi Medicină Legală de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei”, informează Consiliul Județean Galați.

Clădirea va fi construită în curtea unităţii medicale, în apropierea parcării supraetajate. Licitaţia a fost câştigată de Asocierea Consum Coop Galaţi Societate Cooperativă & S.C. Moviland Met S.RL.& S.C. Rovis Lider S.R.L.

Valoarea totală a investiţiei este de 11.360.064 de lei, bani din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi.

“Demarăm o nouă investiţie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Vom muta secţia de Prosectură şi Medicină Legală într-o clădire nouă, dotată conform normelor în vigoare. În acest moment, spaţiul folosit de medicii legişti este impropriu, astfel că era nevoie de această investiţie. Noua secţie de Prosectură şi Medicină Legală va avea laborator de Anatomie Patologică, cameră rece, săli de necropsie, laborator pentru analize toxicologice, spaţii pentru depozitarea reactivilor medicali şi un amfiteatru la ultimul etaj, care va fi folosit pentru activităţile didactice ale studenţilor de la Facultatea de Medicină”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Investiţia prevede şi dotarea clădirii cu toate echipamentele necesare. Termenul de execuţie a lucrării este de 12 luni.

Distribuie articolul

You May Also Like