Programa școlară pentru noul opțional se aplică începând cu anul școlar 2022-2023 și a fost publicată în Monitorul Oficial.
Bugetul de timp este de o oră/săptămână pe parcursul a doi ani școlari, la alegere dintre clasele de învățământ primar, în funcție de particularitățile/ specificul unității de învățământ și de nevoile de învățare, disponibilitatea elevilor și de bugetul de timp.
Programa școlară „Start în aventura cunoașterii Universului” a fost elaborată în parteneriat cu Agenția Spațială Româna (ROSA) prin ESERO – Biroul European pentru Resurse pentru Educație Spațiala din România, în baza Protocolului încheiat între Ministerul Educației (ME) și ROSA, și în parteneriat cu Comitetul Național Român pentru Astronomie (CNRA), instituții care au ca obiectiv principal folosirea fascinației domeniului spațial pentru a încuraja predarea și învățarea de materii STEAM, respectiv dezvoltarea învățământului astronomic în România, ca o componentă importantă a culturii științifice naționale.
Dacă pentru clasa pregătitoare – clasa a II-a (ciclul de achiziții fundamentale) s-au urmărit cunoașterea și înțelegerea unor noțiuni generale de științele vieții, științele pământului și astronomie, pentru clasele a III-a – a IV-a (ciclul de dezvoltare) se propune aprofundarea acestora, realizarea de corelații inter și transdisciplinare cu aplicabilitate practică.
Întregul demers al instruirii este generat de ansamblul competențe generale – competențe specifice – activități de învățare – conținuturi prin care se urmărește schimbarea atitudinală și acțională cu privire la problematica științelor, în particular a științelor spațiale și a astronomiei.

