Mașinile de la Protecția Consumatorilor au rămas fără RCA

Mașinile de la mai multe comisariate de la Protecția Consumatorilor au rămas fără RCA deoarece nu au fost fonduri pentru achiziționarea polițelor. Pe listă se află județele Galați și Brăila.

Anunțul a fost făcut de coordonatorul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Galați. Acesta spune că mașinile nu mai au RCA și că salariile angajaților au fost plătite cu greu din cauza „managementului defectuos al Președintelui ANPC, domnul Horia Constantinescu”.

„Managementul defectuos al Președintelui ANPC, domnul Horia Constantinescu, aduce tot mai multe sincope în desfășurare activității comisarilor ANPC. Chiar dacă pt achiziții cel puțin discutabile (arox 14.000€ pt 20 stații walkie talkie) au existat bani, pt cheltuielile uzuale nu se mai găsesc fonduri. După ce a fost evitata la limita (mulțumesc colegilor de la resurse umane ANPC) neplata salariilor a zeci de comisari ANPC, de astăzi, mașinile Protecție Consumatorilor din Galați, Constanța, Vrancea, Buzău, Tulcea, Brăila.. nu mai pot fi folosite deoarece nu au fost alocate resursele financiare necesare pt a se putea achiziționa polițele de tip RCA”, a declarat coordonatorul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Galați, Sorin Susanu.

Șeful comisariatului gălățean îi cere ministrului Economiei să intervină.

„Am convingerea fermă că domnul ministru Florin Spătaru nu poate accepta astfel de situații și va face toate demersurile legale necesare pt ca activitatea ANPC sa intre în normalitate! Solicit (și public) domnului Horia Constantinescu sa nu mai folosească aceasta Instituție doar pt interesul personal și sa înțeleagă ca managementul ANPC nu este doar o chestiune de imagine și circ mediatic”, a adăugat Susanu.

Sorin Susanu a fost transferat recent de la Brașov la Galați prin ordin al șefului ANPC.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns