Acțiuni de control în cascadă ale Fiscului și ITM

Distribuie articolul

În această perioadă, inspectorii Fiscului și cei ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au demarat acțiuni de amploare la nivelul fiecărui județ. Autoritățile desfășoară ample controale în rândul contribuabililor care au venituri din diverse activități.

Este vorba despre acţiunea de control Cronos, pentru prevenirea şi combaterea sustragerii de la declararea şi fiscalizarea muncii.

Gălățenii trebuie să știe faptul că pe teren pleacă în control echipe mixte. Contribuabilii care vor fi verificați trebuie să se aștepte la ample controale, constituite din echipe mixte. Vor fi prezenți atât cei de la ANAF, cât și specialiști din cadrul Inspecției Muncii.

Cine se poate trezi cu organele de control la ușă?

Conform ANAF, sunt vizate societăţile care plătesc salarii subdeclarate faţă de media pe ramură, au un procent semnificativ de angajaţi cu salariul minim pe economie, au o cifră de afaceri mare, dar un profit declarat foarte mic, beneficiază de împrumuturi semnificative de la asociaţi fără venituri justificative pentru creditări sau înregistrează neconcordanţe între informaţiile declarate privind tranzacţiile realizate şi cele declarate de partenerii de afaceri.

Controalele ANAF, pe domenii de activitate
Conform informărilor, controalele se vor axa cu precădere asupra domeniilor precum construcţii şi servicii conexe, HoReCa, întreţinerea şi repararea autovehiculelor, transport, gardă şi protecţie, înfrumuseţare şi întreţinere corporală, alimentaţie publică, comerţ, servicii de curăţenie.

Trebuie reținut faptul că nu vor scăpa de controale nici firmele care recrutează angajați „la negru”, fără forme legale, dar nici acelea în care nivelul real de salarizare este subdeclarat sau declarat parţial.

De asemenea, prestatorii de activități independente ar trebui să fie deosebit de vigilenți.
ANAF a anunțat încă de la începutul anului că aceste persoane sunt vizate de controale. Veniturile câștigate din activități online, de exemplu, extrem de populare printre români, trebuie declarate la Fisc și, după caz, achitate contribuțiile sociale și impozitul pe venit! În acest context, se mai poate depune

Declarația unică doar până pe 25 mai, inclusiv. Dacă nu respecți acest termen, puteți încasa o amendă cuprinsă între 50 și 500 de lei.

Reguli fiscale noi privind Declarația Unică!

Anul acesta, Declarația Unică vine cu o noutate deosebit de importantă, în sensul în care pensionarii și persoanele fizice care au primit indemnizații în timpul pandemiei vor trebui să depună și ei această declarație, iar modificările vor continua și pentru anii viitori, cred specialiștii.


Distribuie articolul

You May Also Like