Propunerea legislativă a AUR, după cum bine se știe, o formațiune politică aflată în Opoziție ar putea fi adoptată de Parlament, bineînțeles după ce PSD, PNL și UDMR vor încerca să-și asume această măsură.
Această majorare va putea fi luată în calcul la următorul buget, cel de anul viitor sau, în cel mai fericit caz, la prima rectificare bugetară,ce va avea loc în luna iulie.
Propunerea legislativă, care se află în circuitul parlamentar, prevede o majorare a alocaţiei de stat pentru copii, începând din ianuarie 2022.
Actul normativ stabileşte ca alocaţia să fie de 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi de 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani.

