Nu mai puțin de cinci rețele de apă din tot atâtea cartiere gălățene au primit autorizație de construcție în ultimele două luni, una dintre ele fiind avizată în urmă cu doar câteva zile.
Astfel, pe 21 februarie a fost întocmită documentația pentru reabilitarea rețelei de apă potabilă DN 200 – DN 100 Siderurgiștilor Vest. Anterior, în ianuarie a fost avizată reabilitarea rețelei de apă potabilă DN 200 – DN 100 mm din Micro 14, Aurel Vlaicu iar în decembrie o rețea din Mazepa I, una din Micro 21 și încă una din Micro 14.
Anul trecut, Apă Canal avea deja în derulare lucrări pe mai multe rețele, valoarea totală fiind de aproximativ 10 milioane de lei. Anterior, în perioada 2016-2018, Apa Canal SA Galați a realizat din surse proprii reabilitarea a 7,7 km de conducte de distribuție apă, în valoare de 3, 7 milioane de lei.
Ritmul în care se modernizează rețeaua este unul nesatisfăcător, raportat la întreaga ei dimensiune și vechime. Astfel, conform datelor Apă Canal, aceasta gestionează în municipiu 572 km de conducte.
”Aproximativ 57% din totalul rețelei are o vechime de peste 30 ani, 17,6% cu vechimea între 10 – 30 ani și doar 25,4% are o vechime de 10 ani. Conductele de apă potabilă în municipiul Galați au fost reabilitate pe o lungime de 78,37 km, inclusiv branșamentele imobilelor. Totodată, rețeaua de apă potabilă a fost reconfigurată prin executarea a 5,4 km de rețea și montarea/ reabilitarea a 40 vane (12 noi și 28 înlocuite)”, susțin reprezentanții companiei.
În aceste condiții, 326 de km sunt neschimbați cel puțin din perioada comunistă iar la ritmul actual al modernizării, a doar 3-4 km pe an, ar trece vreo 150 de ani până să fie totul înlocuit.