Ziua Contabilului Român este sărbătorită anual pe data de 13 iulie. În urmă cu 104 de ani, la 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I al României a aprobat Legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili în România, ca organism profesional independent, prin Decretul Regal nr. 3.063, fiind reglementată astfel profesia contabilă în țara noastră. Prin acest demers, România s-a alăturat, la nivel european, marilor puteri economice – Regatul Unit, Italia și Germania, țări în care profesia de expert contabil era legiferată și unde existau societăți de contabili oficial recunoscute.
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – Filiala Galați organizează luni, 14 iulie mai multe manifestări prilejuite de Ziua Națională a Contabilului Român.
Ajuns la ediția cu numărul XXI, evenimentul va debuta la ora 10 în Aula „Virgil Madgearu” a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Universitatea „Dunărea de Jos”. Evenimentul, desfășurat sub sloganul „Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!”, este organizat în asociere cu Primăria Municipiului Galați, în cadrul proiectului „Profesia contabilă, factor de dezvoltare economică și socială a comunității locale”.
Ediția din acest an are ca temă centrală: „Digital mindset: Gândește digital & acționează inteligent în era #SmartAccounting” – o reflecție asupra transformării profunde a profesiei contabile sub impactul digitalizării și al noii mentalități profesionale.
Programul va cuprinde: • Intervenții ale partenerilor instituționali • Panel de discuții cu invitați de marcă din mediul academic, economic și tehnologic • Decernarea premiilor Topului local CECCAR • Premii pentru studenți și depunerea jurământului de către noii membri ai filialei.

