Promisiunile făcute agricultorilor gălățeni capătă contur.
Este vorba despre o investiție de 18 milioane euro în sistemul de irigații gălățean.
Directorul General al ANIF Galați, Sorin Adrian Pîrvu a declarat că ieri a fost publicat în SEAP lucrarea de investiții mult așteptată de fermierii gălățeni, „Reabilitarea infrastructurii principale de irigații Câmpia Covurlui, județul Galați”.
În cadrul acestei lucrări de investiție va fi modernizată cea mai importantă componentă a sistemului de irigații SPA DUNĂRE, precum și Canalul Magistral Luncă, pe o lungime de 6 kilometri, inclusiv SPA LIEȘTI.
Suprafața deservită de aceste obiective este de 96.923 ha.

