Investiție de amploare la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Galați

Distribuie articolul

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Galați va fi extinsă și modernizată cu fonduri europene. Contractul coordonat de Consiliul Județean Galați are valoarea de 1,5 milioane de euro. Documentul privind finanțarea a fost semnat luna trecută, iar autoritățile județene speră ca în următoarele zile să bată palma cu constructorul care va duce la bun sfârșit lucrarea.

Conform proiectului, Unitatea de Primiri Urgențe va fi extinsă pe orizontală, urmând să se dubleze ca suprafață. De asemenea, UPU va fi complet modernizată și va avea aparate de ultima generație printre care sunt un computer tomograf, un incubator pentru nou născuți, un aparat de radiologie mobil și un  electrocardiograf cu 12 canale.

Aparatele performante vor duce, printre altele, la reducerea timpului de așteptare pentru intervenția în cazul urgențelor medicale și la asigurarea asistenței pentru bebeluși. Spitalul Județean Sf.Apostol Andrei asigură asistența medicală pentru 60% dintre persoanele spitalizate în Galați și pentru peste 80% dintre urgențele din județ și din zonele limitrofe. Asta înseamnă peste două milioane de oameni din județele Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Vaslui și Bacău.

Distribuie articolul

You May Also Like