UPDATE/Protest la Calorgal

Distribuie articolul

UPDATE

Angajații societății Calorgal protestează din nou. Oamenii cer salariile restante din lunile octombrie și noiembrie. La fel ca la protestul din luna octombrie, zeci de salariați ai distribuitorului local de agent termic s-au adunat în curtea unității și au refuzat să lucreze.

Protestul a izbucnit luni dimineață. Peste 50 de persoane au oprit activitățile obișnuite, nemulțumite fiind de faptul că, în prag de sărbători, nu au primit salariile.

„Eu sunt singură, nu am nici un venit, îmi cere copilul de mâncare şi nu am ce să-i dau. Vin acum sărbătorile şi mi-e groază. Nu am primit banii, dar la muncă trebuie să fim prezenţi, să prestăm, nu putem opri căldura în oraş”, a declarat o angajată a societății de termoficare din Galați.

Liderii de sindicat s-au întâlnit cu șefii societății și au primit un nou set de promisiuni.

„Ni s-a spus că astăzi intră banii în Trezorie şi mâine sau poimâine se vor plăti salariile. Problema este că oamenii nu şi-au luat drepturile şi aşa mici. 80% dintre angajaţii societăţii sunt la salariul minim pe economie, tichete de masă nu au mai primit din luna mai, era de aşteptat să se întâmple aşa ceva. Este clar că nemulţumirea este mare în rândul salariaţilor şi  este îndreptăţită, au copii, facturi, rate la bănci, nu mai zic că vin sărbătorile. Este vorba despre lichidarea pe luna octombrie, avansul şi lichidarea pe noiembrie”, le-a declarat jurnaliștilor, liderul de sindicat de la societatea Calorgal, Cristian Ciubotaru.

Protestul de astăzi nu a afectat funcționarea sistemului de termoficare din orașul Galați. O grevă spontană a avut loc și în luna octombrie. Timp de două zile, salariații societății Calorgal au refuzat să muncească dearece erau neplătiți de aproape trei luni. Protestul de atunci s-a încheiat după intervenția primarului Ionuț Pucheanu care a promis că oamenii vor primi salariile restante în două tranșe.

 

————-

Câteva zeci de angajați ai societății de termoficare din Galați au oprit lucrul, în această dimineață, și s-au adunat în curtea întreprinderii. Sunt nemulțumiți că nu și-au mai luat salariile de la începutul lunii noiembrie. Conducerea Calorgal le-a dat asigurări că azi vor intra o parte din bani în conturile angajaților. Vom reveni.

Distribuie articolul

You May Also Like