Indemnizațiile lunare pentru persoanele cu handicap grav s-au majorat

Distribuie articolul

Astfel, coeficientul indemnizației pentru adultul cu handicap grav va crește de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestației sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, respectiv de la 397 de lei cât este acum, la 463 de lei.

Este a doua majorare a acestor venituri de la începutul anului, prima fiind în luna martie. Cuantumul indemnizației pentru adulți era, la începutul anului de 419 lei, iar cel al prestației sociale pentru copilul cu handicap grav de 359 de lei.

Potrivit MMSS, măsura de majorare va fi aplicată începând cu luna iunie 2024 și a fost luată avându-se în vedere costurile pe care le presupun serviciile și tratamentele de care aceste persoane sunt dependente, precum și faptul că acești oameni sunt în imposibilitatea de a realiza de venituri din muncă.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: