ÎNCEPE SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII LA GALAȚI

Distribuie articolul

În perioada 02-06 septembrie, la nivel naţional se va derula cea de-a treisprezecea ediţie a manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”.

Cu acest prilej, poliţiştii gălăţeni vor desfăşura acţiuni punctuale menite a sensibiliza cetăţenii în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii şi a adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi pentru prezentarea consecinţelor ce decurg din comiterea de infracţiuni. Manifestarea va avea un caracter unitar, după următoarea structură:

Luni, 02 octombrie 2017

Tema: Prevenirea delincvenţei juvenile  Ora 11:00, sala de festivităţi a I.P.J. Galaţi – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii va desfăşura, în parteneriat cu Organizaţia „Tinerii şi Viitorul”, o activitate de informare a elevilor de la mai multe unităţi de învăţământ cu privire la consecinţele implicării în fapte de natură penală şi modalităţile adecvate de prevenire (cu participarea specialiştilor din cadrul Serviciului de Probaţiune şi ANITP – Centrul Regional Galaţi).

Poliţiştii de proximitate şi cei de la posturile comunale vor desfăşura acţiuni de informare a elevilor din unităţile şcolare aflate în zona de responsabilitate cu privire la consecinţele implicării minorilor în fapte de natură penală şi prevenirea violenţei în mediul şcolar (exemple: Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu” Tecuci – 10:00, Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie Tecuci – 10:00, Şcoala Gimnazială Nr. 12 Galaţi, Liceul Teoretic „Dunărea” etc.).

Marţi, 03 octombrie 2017

Tema: Prevenirea victimizării minorilor . Ora 11:00, Şcoala Gimnazială Nr. 17 Galaţi – poliţiştii de prevenire vor desfăşura o activitate de informare adresată elevilor clasei I, abordând teme referitoare la siguranţa personală şi a bunurilor, prevenirea dispariţiilor etc.  Ora 13:00, Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu” – poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cu sprijinul voluntarilor „Tinerii şi Viitorul”, vor derula o activitate pe tema siguranţei pe Internet (activitate inclusă în campania „Fii offline pentru „prietenii” virtuali”, grupul ţintă fiind format din elevi, părinţi şi cadre didactice).

Poliţiştii de proximitate şi cei de la posturile comunale vor organiza activităţi de informare a elevilor din unităţile de învăţământ de pe raza de competenţă, abordând problematici specifice diverselor categorii de vârstă (prevenirea dispariţiilor, prevenirea victimizării prin infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă, prevenirea exploatării, aspecte legate de siguranţa pe Internet) – ex: Şcoala Gimnazială Iorgu Iordan Tecuci, Şcoala Gimnazială Nicolae Bălcescu Tecuci, Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate, Liceul Tehnologic Anghel Saligny, Şcoala Gimnazială Nr. 43 Galaţi etc.

Miercuri, 04 octombrie 2017

Tema: Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului. La nivelul secţiilor de poliţie din mun. Galaţi vor avea loc întâlniri cu administratorii asociaţiilor de proprietari în cadrul cărora vor fi transmise informaţii şi materiale conţinând recomandări pentru prevenirea furturilor din locuinţe şi a înşelăciunilor; de asemenea, poliţiştii de proximitate vor discuta cu cei prezenţi despre măsurile ce pot fi adoptate pentru prevenirea victimizării persoanelor vârstnice.

În mediul rural, poliţiştii vor desfăşura activităţi de informare a diverselor grupuri ţintă şi persoane vulnerabile (persoane vârstnice, persoane care locuiesc singure/ în zone izolate, crescători de animale etc.) pe linia prevenirii furturilor de animale, a înşelăciunilor şi a furturilor din gospodării.

Poliţiştii de prevenire şi proximitate, sprijiniţi de voluntarii “Tinerii şi Viitorul”, vor organiza acţiuni de distribuire a materialelor de informare pe linia prevenirii furturilor din locuinţe şi a înşelăciunilor (ora 11:00, zone pietonale cu trafic intens din mun. Galaţi).

Joi, 05 octombrie 2017

Tema: Prevenirea violenţei în familie. Poliţişti de prevenire şi ordine publică vor desfăşura activităţi de informare în comunele de pe raza Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan (grup ţintă: femei, persoane vârstnice). La Şcoala Gimnazială Valea Mărului, ofiţerii Serviciului Ordine Publică în colaborare cu reprezentanţii Consiliului Local vor organiza o activitate de informare a elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice pe linia prevenirii infracţiunilor comise cu violenţă şi a infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală.

Poliţiştii de proximitate vor desfăşura activităţi de informare a elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice din şcolile arondate pe linia prevenirii infracţiunilor comise cu violenţă. Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii va organiza, cu sprijinul voluntarilor „Tinerii şi Viitorul”, o activitate de distribuire a materialelor de informare pe această temă (12:00, zona centrală a mun. Galaţi)

Vineri, 06 octombrie 2017

Tema: Siguranţa rutieră. Serviciul Rutier va organiza o acţiune pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză pe DN25 (zona Fundeni-Hanu Conachi, 10:00 – 14:00).
Pe parcursul zilei, poliţiştii rutieri şi cei de la posturile comunale vor desfăşura activităţi de informare a elevilor din unităţile de învăţământ de pe raza de competenţă.

De asemenea, în funcţie de specificul zonei, vor fi organizate acţiuni vizând prevenirea diverselor cauze generatoare de accidente rutiere şi activităţi de informare a diferitelor categorii de participanţi la trafic – pietoni, mopedişti, căruţaşi, conducători auto, biciclişti etc.
În colaborare cu Organizaţia „Tinerii şi Viitorul” şi Şcoala de Şoferi Aviaţia va fi organizată o activitate de informare a elevilor care se pregătesc pentru a obţine permisul de conducere, urmărindu-se conştientizarea de către aceştia a importanţei adoptării unei conduite rutiere preventive (ora 10:00, Şcoala de Şoferi Aviaţia).

Pe traseul tematic amenajat în Gradina Publică va avea loc o activitate aplicată de educaţie rutieră adresată elevilor; cu acest prilej, poliţiştii rutieri şi cei de prevenire vor urmări atât creşterea nivelului de informare, cât mai ales conştientizarea de către cei mici a situaţiilor cu risc ridicat de victimizare pentru fiecare categorie de participanţi la trafic (ora 12:00).


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns