Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi anunță o nouă ediție a Săptămânii Europene a Mobilității, serie de manifestări organizate anual de Direcţia Generală de Mediu din cadrul Comisiei Europene. Anul acesta, perioada 16-22 septembrie este dedicată evenimentelor stabilite în program.
Campania europeană de promovare a mobilității urbane durabile oferă orașelor mari și mici, deopotrivă, ocazia de a folosi formele alternative de transport ecologic și de a sublinia faptul că mobilitatea sporeşte în mod clar calitatea vieţii în oraşe, ajutând la reducerea poluării aerului, a poluării fonice şi a accidentelor, precum şi la reducerea numărului persoanelor sedentare. Renunţând pentru o săptămână sau numai pentru o zi la maşina personală, aducem beneficii imense, atât mediului, cât şi sănătăţii noastre.
În concordanță cu tema din acest an, „Siguranță și sănătate prin mobilitate durabilă”, cele patru subiecte principale sunt sănătatea mintală, sănătatea fizică, siguranța și răspunsul la pandemia de COVID-19. Calitatea aerului continuă să aibă un impact major asupra sănătății cetățenilor, conducând la complicații respiratorii și cardiace, la decese premature și la reducerea speranței de viață. Poluarea aerului afectează, de asemenea, mediul, ducând la acidifiere, la pierderea biodiversității, la epuizarea stratului de ozon și schimbări climatice. Acest eveniment ne reamintește că putem contribui cu toții la combaterea poluării aerului urban.
Schimbându-ne obiceiurile, de exemplu deplasându-ne cu bicicleta în loc să mergem cu mașina sau optând pentru transportul în comun, putem să ne imbunătățim calitatea vieții. Săptămâna se încheie cu evenimentul “În oraş fără maşină!”, prin care oraşele participante stabilesc una sau mai multe zone exclusiv pentru pietoni, ciclişti şi transportul în comun pentru o zi întreagă. S-a constatat că orașele care promovează mersul pe jos și cu bicicleta în locul autoturismelor sunt mai atractive, au un trafic mai descongestionat și o calitate mai ridicată a vieții.
Orice oraş este invitat să participe în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității şi să ia parte la cel mai important eveniment dedicat transportului durabil prin înscrierea activităţilor la: https://mobilityweek.eu/registration/. Alte informaţii suplimentare se regăsesc în materialele puse la dispoziţie de organizatori: https://mobilityweek.eu/campaign-resources-for-2021/