Incendiul din Bariera Traian, aproape de final: la două zile de la declanșare pompierii încearcă să stingă ultimele focare

Distribuie articolul

Incendiul din Bariera Traian a fost stins. Marți, 8 august, după circa 24 de ore de intervenție, pompierii au reușit să oprească extinderea flăcărilor. Totuși în zonă mai există câteva posibile focare de incendiu deoarece sub dărâmături focul mocnește. De aceea, noaptea trecută (marți spre miercuri) perimetrul afectat a fost asigurat de trei autocisterne de la ISU Galați. Pompierii speră ca astăzi să încheie misiunea de pe strada Traian.

„Peste noapte am asigurat perimetrul afectat de incendiu, circa 10.000 mp, trei autospeciale de la ISU Galați au fost acolo. Focul încă mai mocnește, când dăm la o parte resturile, unele se reaprind în contact cu aerul. Avem câteva focare izolate pe care le supraveghem, miercuri acolo se află trei autospeciale cu 10 subofițeri și un ofițer. Sperăm să încheiem misiunea astăzi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță.

Incendiul din Bariera Traian a izbucnit luni, la ora 16.00. Zeci de pompieri s-au luptat cu flăcările care cuprinseseră un depozit de produse de hârtie și plastic. În timpul intervenției, pompierii gălățeni ajutați de colegi din Brăila și Vrancea au reușit să salveze casele, salonul de nunți și atelierele auto din zonă. Hala din interiorul căreia a izbucnit incendiul și o croitorie s-au făcut scrum. Pagubele sunt imense iar cauza incendiului încă nu este cunoscută. Polițiștii au deschis dosar penal pentru distrugere din culpă. În prezent, ei analizează înregistrările făcute de camerele video din zonă pentru a afla în ce împrejurări s-a produs dezastrul.

Distribuie articolul

You May Also Like