Începând din săptămâna viitoare, demarează lucrările de renovare și revalorificare a Casei „Simion Gheorghiu” din Galați, cunoscută și sub denumirea de Palatul „Simion Gheorghiu”. Imobilul se află într-un pericol iminent de prăbușire și a fost victima vandalismului sistematic, cu furtul de grinzi metalice, cărămizi și tâmplărie interioară.
Datorită disputelor legate de proprietate, primăria nu a putut inițial să investească în reabilitare. Cu toate acestea, după o lungă luptă, municipalitatea Galați a reușit să obțină predarea amplasamentului și să atragă fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru reabilitarea acestuia. Renovarea, însă, va duce la transformarea acestui imobil de patrimoniu într-un hub de IT, reconfigurat și modernizat, după finalizarea lucrărilor.
Contractul pentru proiectul „Renovare integrată – Reabilitare imobil str. Domnească nr. 24 – proiectare și execuție” a fost atribuit Asocierii Rovis Lider SRL – Servland SRL – Atu Consulting SRL, în valoare de 17.837.082 lei fără TVA, cu un termen de finalizare de 20 de luni.
În cadrul proiectului PNRR sunt planificate lucrări precum restaurarea și consolidarea fațadelor existente, construcția unei clădiri noi, instalarea de sisteme alternative de producere a energiei și adaptarea clădirii pentru accesul persoanelor cu dizabilități. De asemenea, se vor amenaja noi căi de acces și se va realiza termoizolația atât la pereți, cât și la acoperiș.