UPDATE: Houdini de Galați. Un șofer a reușit să dispară desi avea toată poliția pe urme

Distribuie articolul

UPDATE: Pe timpul urmăririi, polițiști l-au somat pe șofer să oprească. Fiindcă aceasta a refuzat, s-au tras două focuri de armă, unul în plan vertical și altul în mașina urmărită. Nimeni nu a fost rănit. Un polițist care încerca să îl oprească pe șofer din cursa nebunească a fost acroșat, fără să fie rănit. Șoferul fugar ar putea fi cercetat penal pentru distrugere și ultraj.

 

——————-

O urmărire demnă de filmele de acțiune de la Hollywood s-a consumat în această seară pe mai multe străzi din Galați. Un BMW condus de un șofer cu tupeu cât Casa Poporului a făcut iureș prin oraș, cu toată Poliția după el.

Individul de la volan a refuzat să oprească la semnalul agenților de poliție, undeva prin Țiglina 3, moment în care polițiștii au plecat in urmărire și au cerut întăriri. În scurt timp, pe urmele șoferului fugar care gonea nebunește cu bolidul au alergat patru mașini de poliție. Cursa dementă a ajuns prin Micro 19, apoi pe Centură, unde individul a spart un baraj, apoi s-a încheiat în Țiglina, în zona „La Popescu”, unde, încolțit, șoferul a abandonat mașina și s-a făcut nevăzut.

Poliția a început o anchetă în caz. Se întreprind acțiuni pentru identificarea și prinderea șoferului care a pus pe jar întreaga poliție din Galați. Sunt ma multe ipoteze care ar justifica comportamentul șoferului: era băut, nu are permis, a furat mașina, transporta droguri, arme sau alte lucruri interzise, este urmărit general. Cea mai blândă pedeapsă este suspendarea permisului de conducere pentru 90 zile și amendă de 2.900 lei, dar ar putea fi cercetat penal cel puțin pentru distrugere.

Distribuie articolul

You May Also Like