Hoț de buzunare, arestat

Distribuie articolul

Un hoț de buzunare din Galați a fost arestat pentru 30 zile, după ce a fost prins de Poliție, la scurt timp după ce jefuise un bătrân în Piața din Micro 39. În urma anchetei, s-a stabilit că bărbatul era autorul altor fapte similare.

„Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Galați au surprins în flagrant, pe Aleea Comerțului, din cartierul Micro 39A, un bărbat, de 48 de ani, imediat după ce ar fi comis un furt.

Acesta ar fi sustras, din buzunarul pantalonului victimei, un bărbat, de 83 de ani, suma de 80 de lei. La controlul corporal al persoanei în cauză, polițiștii au găsit banii sustrași, pe care i-au restituit păgubitului.

Prezumtivul autor a fost condus la sediul poliției și, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că acesta ar mai fi comis, în perioada 27.09.2020 – 20.04.2021, alte 5 fapte cu același mod de operare, creând un prejudiciu de aproximativ 8.600 de lei.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt în formă continuată. Ulterior a fost prezentat Parchetului  de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de arestare preventivă, măsură dispusă față de acesta de către instanța de judecată”, informează IPJ Galați.


Distribuie articolul

You May Also Like