Harta votului la Galați. Ce rezultate au fost consemnate în localitățile gălățene

Distribuie articolul

La Galați se poartă galbenul intens. Nu la haine, ci în politică. Președintele Klaus Iohannis a câștigat alegerile în județ, dar și în numeroase localități, inclusiv în orașele Galați, Tecuci și Tg.Bujor.

Pe scurt,  candidatul PNL s-a impus în 45 de localități gălățene, în timp ce Viorica Dăncilă a obținut mai multe voturi în 22 de comune și în orașul Berești. Liderul PSD a câștigat la Brăhășești cu peste 70% din voturi și a obținut în jur de 60% la Smulți, Rădești și Suceveni. În replică, Iohannis a obținut victorii categorice la Oancea (71,74%), Drăgănești (68,69%), Vlădești (68,34%), Șendreni (67,14%), Corod (67%) și Liești (66,97%). Președintele a fost votat și de orășeni. La Galați, Iohannis și PNL au obținut 63,88%, la Tecuci și la Tg.Bujor 51,56%.

Așadar, liberalii gălățeni sunt pe cai mari și așteaptă alegerile locale și parlamentare de anul viitor. La PSD, însă, atmosfera este sumbră. Echipa Nica-Popa va avea de oferit explicații la București. Cui, nu se știe, pentru că zilele Vioricăi Dăncilă în fruntea PSD par a fi numărate.

Distribuie articolul

You May Also Like