„Guvernul Tinerilor și Copiilor”

Distribuie articolul

Peste 40% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, ceea ce poziționează România între primele țări cu cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană. Între aceștia se numără și 23 de tineri și copii din programele Fundației „Inimă de Copil” care au avut curaj să spună care sunt provocările lor de zi cu zi (educaționale, sociale, financiare, de sănătate etc.) prin intermediul „Guvernului Tinerilor și Copiilor”.

Potrivit unui comunicat, la sfârșitul lunii mai, la Muzeul Imersiv al Noilor Arte, Guvernul Copiilor și Tinerilor și-a prezentat miniștrii și secretarii de stat, precum și programul de guvernare la care au lucrat în ultimele luni peste 100 de copii și tineri români și ucraineni.

Guvernul Copiilor și Tinerilor este o inițiativă a Consiliului Tinerilor și Copiilor FONPC, împreună cu tineri și copii din cadrul organizațiilor Uniunea Elevilor Reprezentanți, Fundația SERA România, SOS Satele Copiilor România, World Vision România, Terre des hommes România, Societatea pentru Copii și Părinți (SCOP) – Timiș, Fundaţia de Ajutor Medical Profilaxis Timișoara, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Iași, Fundația Inima de Copil – Galați, Asociația „Bună ziua, Copii din România” și Club Sportiv Olimpic Snagov.

Inițiativa a fost dezvoltată în cadrul proiectului„Help to help Ukraine” implementat de FONPC – realizat cu sprijinul CARE – confederație globală care luptă de peste 75 de ani împotriva sărăciei și injustiției sociale, prin programul coordonat și implementat la nivel național de Fundația SERA România, cu sprijinul FONPC.


Distribuie articolul

You May Also Like