Guvernul vrea să organizeze alegerile locale și parlamentare în aceeași săptămână. Află data AICI

Distribuie articolul

Guvernul Orban vrea să organizeze alegerile locale și parlamentare în vară. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Raluca Țurcan care a declarat presei centrale că Executivul va reglementa modul de organizare a alegerilor anticipate. Dacă planul Cabinetului Orban va reuși, alegerile pentru primari și pentru Parlament vor avea loc în luna iunie, la date foarte apropiate.

Raluca Țurcan a avansat ca posibilă dată limită de organizare a alegerilor 28 iunie. Alegerile locale (într-un tur sau două!) se vor desfășura primele, urmând ca într-un interval de cel mult o săptămână să fie organizate și alegerile parlamentare anticipate. Bineînțeles, anticipatele vor avea loc doar dacă se îndeplinesc condițiile legale.

Conform legii, pentru a se ajunge la alegeri anticipate actualul Guvern trebuie să cadă, prin moțiune de cenzură sau prin demisie. Apoi, este nevoie ca Parlamentul să respingă două propuneri de premier într-un interval de 60 de zile. Pentru asta trebuie să existe o majoritate favorabilă ideii, iar dacă se reușește, Parlamentul este dizolvat. Ulterior, alegeri anticipate trebuie organizate în cel mult 3 luni. Propunerile de premier vin de la președintele țării.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns