Guvernul recunoaște că performanțele cu care se laudă Primăria Galați sunt false

Distribuie articolul

În vreme ce municipalitatea susține, în articole de presă plătite din banii noștri, că are în derulare proiecte cu fonduri UE în valoare de 300 de milioane de euro, ministrul Fondurilor Europene arată că, în realitate, suma este mult, mult mai mică. De 30 de ori mai mică.

Obișnuiți cu laudele politicienilor, poate că am fi trecut cu vederea articolele umflate din presa centrală, dacă nu ar fi intervenit un amănunt extrem de important: ele sunt plătite din banii noștri. Mai exact, pe 26 iulie Primăria Galați a cumpărat, prin achiziție directă, un număr de 14 articole pe patru ”site-uri românești de renume”. Pentru care noi plătim 75.000 de lei (aproape 16.000 de euro), fără TVA.
Cu ce ne-am ales, putem vedea în ediția capital.ro din 16 septembrie.

”Administrația gălățeană are la ora actuală proiecte, contractate în stadii avansate de evaluare, de aproximativ 300 de milioane de euro. Primăria Galați are 80% dintre achiziții finalizate, astfel încât imediat cum vin banii europeni pentru proiectele noi, foarte repede se poate emite și ordinul de execuție a lucrărilor. ”Obiectivul este să nu ratăm nicio axă de finanțare”, spune tânărul primar al municipiului Galați, Ionuț Pucheanu”, cam așa erau zugrăvite lucrurile în articolul ”Municipiul Galați, surpriza estului la capitolul fonduri europene”.

Cu o săptămână înainte, senatorul liberal George Stângă adresa o întrebare Roxanei Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene, legată de situația din municipiul nostru.

”Vă rog să îmi comunicați valoarea fondurilor europene accesate de Primăria Municipiului Galați în perioada 1 iulie 2016 – 31 august 2019 și programele de finanțare prin care au fost absorbite”, scria Stângă.

”În perioada 1 iulie 2016 – 31 august 2019, pentru Primăria Municipiului Galați au fost semnate 12 contracte de finanțare, în valoare totală de aproximativ 55,57 milioane de lei, din care aproximativ 40,77 milioane lei reprezintă contribuția UE”, răspundea, pe 24 septembrie, Roxana Mînzatu.

Așadar, cele 12 contracte de finanțare semnate nu totalizează nici măcar 12 milioane. Până la 300 e o cale atât de lungă că nici măcar semnatarii articolului nu au reușit să pună pe hârtie despre ce proiecte e vorba.

Distribuie articolul

You May Also Like