Guvernul Orban a anunțat data alegerilor locale

Distribuie articolul

Alegerile locale vor fi organizate la finalul lunii septembrie. Românii își vor alege primarii, președinții de consilii județene, consilierii locali și județeni pe 27 septembrie.

Până atunci, vor rămâne pe poziții actualii aleși, ale căror mandate au fost prelungite prin votul parlamentarilor.

Mandatele aleșilor locali au fost prelungite până pe 1 noiembrie. Reprezentanții PNL, PSD, USR, UDMR, ALDE și Pro România au aprobat documentul care le permite aleșilor să-și facă treaba până la toamnă. În mod normal, mandatele expirau în iunie și, fără prelungirea mandatelor, țara ar fi fost aruncată în haos.

Decizia privind data alegerilor a fost luată joi, în ședința Guvernului. Imediat după ședință, șeful Cancelariei premierului a anunțat data alegerilor:

„A fost adoptat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, respectiv data de 27 septembrie 2020″, a spus Ionel Dancă.

În curând, Guvernul va anunța și alte măsuri privind organizarea alegerilor locale. Printre acestea vor fi măsuri legate de protecţia persoanelor implicate în procesul electoral în contextul epidemiei de COVID-19.

Distribuie articolul

You May Also Like