Guvernul asigură gratuitate la transportul elevilor

Distribuie articolul

Președintele PNL Galați, George Stângă a afirmat că Guvernul Orban a luat decizia de a asigura gratuitatea transportului pentru elevii din România.


„PNL și-a respectat un angajament pe care și l-a asumat încă din momentul preluării guvernării, și anume acela al transportului gratuit pentru elevii din România. Dreptul la educație este garantat de Constituție și Legea Educației Naționale, iar PNL a dat o mână de ajutor elevilor aflați în situații vulnerabile. Transportul nu trebuie să mai reprezinte un impediment pentru ca elevii să nu meargă la școală. De asemenea, niciun elev nu trebuie să fie supus unor riscuri în momentul în care face autostopul sau merge pe jos la școală!
În cadrul ședinței de Guvern de joi a fost adoptată Ordonanța de urgență privind reglementarea unor măsuri în domeniul educației, aplicabile începând cu intrarea în vigoare a prezentului act normativ, potrivit căreia toți elevii din România vor beneficia de transport public gratuit. Conform ordonanței, operatorii de transport au obligația de a asigura transportul gratuit al elevilor și al altor categorii de persoane care beneficiază de facilități specifice de transport. După intrarea în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe, elevii nu vor scoate din buzunar niciun leu. Indiferent dacă elevii vor merge cu trenul sau metroul, cu transportul public în comun, dacă vor folosi rute interjudețene sau județene – vor circula GRATUIT.
Consiliile Județene vor primi transfer de la bugetul de stat și vor trebui să se asigure că toți elevii au un mijloc de transport pentru a ajunge la școală. Toate regulile de decontare vor fi anunțate în 15 zile, printr-o Hotărâre de Guvern”, a afirmat liderul liberalilor gălățeni.

Distribuie articolul

You May Also Like