Grevă (și) la Palat! Sistemul juridic „paralizează” din ianuarie. Alegerile electorale din 2024, în pericol!

Distribuie articolul

În urmă cu trei zile, grefierii anunțau brusc că protestează, în urma unei hotărâri AGA a Sindicatului Național al Grefierilor și Personalului Auxiliar de Specialitate și Conex. Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Tribunalului Galați a informat publicul că vor fi implementate mai multe măsuri, începând cu data de 11 decembrie 2023, pentru o perioadă nedeterminată, ce se impun pentru a manageria situația creată.
A fost redusă activitatea cu publicul în compartimentele auxiliare ale instanței și s-au indicat principalele moduri de a sesiza și transmite documentele către instanțe, prin intermediul poștei și curierilor, și electronic, pe portalul dedicat sau prin e-mail și fax. De asemenea, s-a anunțat că grefierii vor participa activ la ședințele de judecată și, după caz, la activitățile de urmărire penală pentru soluționarea cauzelor ce implică arestați în materie penală și în alte domenii relevante.

Astăzi, 14 decembrie, a fost rândul magistraților gălățeni să „pună piciorul în prag”. În cadrul Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Galaţi, convocată de Preşedintele Curţii de Apel Galaţi, s-a luat hotărârea ca membrii instanțelor să protesteze împotriva Guvernului și să solicite de urgență achitarea plăților salariale corespunzătoare, amânate și neadoptarea unor ordonanțe și „prevederi vădit neconstituţionale şi susţinerea eforturilor Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie în toate demersurile ce au drept scop salvgardarea statului de drept, independenţei şi eficienţei justiţiei în România şi protecţiei drepturilor şi libertăţilor legitime ale cetăţenilor”
Potrivit hotărârii luate, magistrații au anunțat că, în situaţia în care va fi adoptat proiectul de ordonanţă de urgenţă s-a decis organizarea, începând cu data de 1 ianuarie 2024, a următoarelor forme de protest:
– se vor judeca numai cauzele cu caracter urgent indicate în lista ataşată Hotărârii nr. 5 din data de 14.12.2023 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Galaţi,
– judecătorii vor refuza să fie desemnaţi şi să participe în activitatea birourilor electorale centrale, judeţene şi locale.


Distribuie articolul

You May Also Like